the pinkest martini I’ve ever gotten drunk with

Aseara am fost la concertul Pink Martini . Mi-ar placea tare mult sa pot gasi o fraza care sa defineasca ce am auzit acolo. Insa imi e tare greu sa il povestesc intreg intre cateva cuvinte.

Spectacolul deja incepuse cand am ajuns. Am urcat pe scarile teatrului national treapta cu treapta. Usa era usor crapata si din sala se auzea vag o armonie calda. Am deschis usa si, pe varfuri, am intat in sala… 12 instrumentisti ocupau o scena mica din lemn care vibra sub acorduri.

Pise din cele mai cunoscute ale lor au umplut sala de caldura: Hey Eugene; Hang On Little Tomato; Sympathique. S-au stracurat si cateva cuvinte in romana, rostite intre piese, citite cu umor de pe o foaie alba de hartie…

Ce m-a impresionat pe mine cel mai mult, insa, a fost cel mai nou album, Splendor In The Grass. Cu toata sinceritatea va spun ca mi se pare cel mai  bun album al trupei pana in momentul de fata. Are o coloana vertebrala proprie… curge  fluent de la un capat la altul in ciuda diversitatii lingvistice :) . Discul are 9 piese originale si 4 cover-uri, cu piese interpretate in engleza, napoletana, italiana, franceza si spaniola…

Soundul aduce un mix intre cocktail jazz american, serenade de cafenea si ritmuri latine… o trecere rotunda de la pian la trompeta, percutie, vioara si o voce extraordinara…

E genul de album pe care il poti asculta in orice clipa… cand vrei sa razi,  cand vrei sa plangi, cand vrei sa fii nostalgic…  cand vrei sa uiti sau sa iti amintesi…

E un album personal si familiar pe care vi-l recomand macar ca sa va amintiti de voi…

Tags: , ,