INTERVIU DAVID ELLEFSON – MEGADETH – REALIZAT DE MARCEL PLATON PR & EVENTS MANAGER CITY FM
Posted by admin | Filed under Uncategorized
INTERVIU DAVID ELLEFSON – MEGADETH – REALIZAT DE MARCEL PLATON PR & EVENTS MANAGER CITY FM
MP Bine ai venit in Romania , David Ellefson
DE Multumesc
MP Inca din perioada de inceput a grupului Megadeth foloseai chitari BC Rich Basses , iar in concert Jackson…asta daca imi aduc bine aminte
Da…asa este
MP Ai o alta preferinta acum?
DE Sunt constant, in aceasta seara am folosit BC Rich si Jackson, pentru ca obtin de la ele sunetul pe care mi-l doresc, mai ales ca in acest turneu in care sarbatorim 20 de ani de la Rust in peace, cantam piese clasice si vreau sa sune, cat mai aproape de variantele originale
MP Folosesti chitari cu 4 , dar si cu 5 corzi
Asa este
MP Mai folosesti chitari Modulus?
DE Da, da…inca mai folosesc Modulus…In turneul american Rust In Piece, unde am cantat tot piese vechi si am folosit aceleasi modele ca in 1997 si 1998, dar acum am revenit la Jackson si BC Rich
MP Cand ai inceput sa canti la chitara?
DE Am inceput sa cant la bass la 11 ani
MP Cine ti-a cumparat prima chitara?
DE Mama mea! Intr-o dimineata ,cand m-am trezit, am gasit pe scaunul din dormitor o chitara acustica, cu corzi de nylon!Am intrebat-o: De ce mi-ai adus asa ceva? Iar ea mi-a raspuns: cativa prieteni mi-au spus ca daca vrei sa inveti bine basul, trebuie incepi cu asa ceva.Dar eu nu vroiam chitara, vroiam bas…aveam tot timpul mai tarziu sa invat si chitara
MP Mai esti implicat in predare de lectii pt studenti si demonstratii de chitara?
DE N-am fost niciodata un profesor adevarat de chitara, am facut cate putin din fiecare, dar nu asta este chemarea mea! Am cochetat cu David Ellefson Rock Shop, acolo explicam anumite chestii legate de afacerile muzicale si de drepturile de autor.
MP Dar poate unii si-ar fi dorit sa auda si sa vada cum executi piese Megadeth?
DE Da, da…asa …pentru lectii video e distractiv! Chiar am un DVD aparut pe Rock House Method, e simplu intri pe www.rockhousemethod.com si comanzi acolo! Au o baza mare de heavy metal acolo
MP Cand nu esti in turneu, ai si alte proiecte solo?
DE De regula, da…Dar acum suntem ocupati cu turneul Megadeth, vrem sa scoatem si album nou cand ne mai linistim…depinde mult de programul nostru ca trupa, iar pt mine Megadeth e o prioritatea no1
MP Rust in peace si Countdown to extinction au provocat adevarate pasiuni !Pentru a inregistra un nou album ai nevoie de idei si de ceva ce vrei sa impartasesti, nu e ca si cand te apuci de o casa! E corect?
DE Cu siguranta! E nevoie de idei noi, de camaraderie, de unitate si ca lucrurile sa decurga bine
MP In 2011 va aparea noul album! V-ati gandit cum o sa sune sau la un titlu?
DE Asta se va intampla cand ne vom pune serios la treaba! Mai e mult pana la titlu
MP Play My Game estealbumul lui Tim Owens’, iar tu canti “To Live Again” (Owens) cu Michael Wilton ,Bob Kulick si Simon Wright – ! Cum ai ajuns sa fii implicat in acest proiect?
DE Tim este un bun prieten de-al meu!Il stiu de cand canta la Judas Priest si am avut cateva cantari Megadeti si Judas Priest impreuna!Am ramas prieteni, dar nu ne-am vazut o perioada mare de timp, dar ne-am intalnit la un jam session in California si ne-am gandit sa infiintam trupa Hail! Cand m-a invitat sa cant pe albumul lui, am zis OK, apoi anul trecut mi-a propus sa cantam in turneu , am fost cateva saptamani cu trupa Hail si asta ne-a apropiat!
MP Cine te-a influentat major in ceea ce canti?
DE Pai, trupe ca RUSH, AC/DC, Van Halen, dar si muzicieni ca Geddy Lee, Gene Simmons, Angus Young
MP Apropos de Van Halen…vom auzi de vreo cantare in Europa?
DE Nu stiu, dar ce stiu e ca au plecat din nefericire fara Michael Anthony, iar eu consider ca Michael Anthony este parte din sunetul Van Halen , canta si cu vocea foarte bine! Este un tip extraordinar si este parte din trupa.
MP Canta foarte bine partile vocale!
Multumesc pentru muzica voastra!
de cine avem nevoie…
Posted by admin | Filed under Uncategorized
artisti, muzicieni, comunitatea rock posteaza mesaje comemorative, elogioase, triste asa cum e si evenimentul, la moartea lui Ronnie James Dio.
una din cele mai importante, proeminente ale rock-ului, ale heavy-metal de fapt, omul Ronnie James Dio, a murit.
in timp ce unii dintre noi cantau si dansau la un mult asteptat eveniment, concertul AC/DC la Bucuresti.
stirea disparitiei lui Dio a facut inconjurul lumii in mai putin de 24 de ore. in aceasta lume in care prea multele modalitati de transmitere a informatiei nu-ti permit sa nu stii, nu-ti lasa timp sa nu fii conectat la lumea larga.
pe unul din canale, mesajul lui Slash pentru micutul post de radio de la noi, CityFM. il citesc si ma intreb daca o fi chiar Slash cel care-a scris.
si revin la stirile cu Dio… ce si cat stim, cat si cum suntem implicati, si mai ales de ce.
un ‘post’ al cuiva comenteaza “prea multele concerte” programate anul asta in Romania. si mai ales “prea vechi trupele”.
la McLaughlin putina lume. pacat. dar… cand si mai ales cu ce sa te duci la toate? e greu de ales, mai ales cand brusc ai de unde alege.
la Cannes, hors concours, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu. comentariile de la stiri… cine-si aduce aminte cine era, cum a fost… cati mai sunt de fapt care-si aduc aminte? cand sa te mai gandesti si la asta?
pe strazile capitalei, prin praful rascolit de vantul puternic, oameni care protesteaza. majoritatea n-au aflat de moartea lui Dio si nici nu stiu cine o fi, majoritatea nu au ascultat vreodata CityFM, si desi-s cati au fost si la AC/DC… nu-s tot aia.
ce trupe noi, altele decat guvernul si sindicatele, ar aduna la fel de mult public?
e prea mult din toate, prea repede. cu ce criterii sa faci selectia? cautand printre rafturile unui magazin, iti cade-n cap un lucrator care nu-i din cei care participa la proteste.
adica nu-i bugetar.
adica lucreaza de 5 ori mai mult, si n-are drept la greva ca nu-s suficienti angajati ca sa faca sindicat. si nici nu se gandeste la asta, are treaba.
ce s-ar fi intamplat cu concertul AC/DC daca cei care-l organizau erau dintre bugetari? ce s-ar fi intamplat cu Dio dac-ar fi ajuns intr-un spital din Romania?
de cine avem nevoie, pe cine pretuim?
Muzica românească, sub nămeţi
Posted by admin | Filed under Uncategorized
România s-a transformat peste noapte într-o întindere albă, după ce evenimentele recente au anunţat cod portocaliu de viscol pe perioadă nedeterminată.
Copii, femei, tineri şi bătrâni inconştienţi se înghesuie de câteva luni într-o gară neîncăpătoare, unde viruşii culturali se transmit cu o viteză uimitoare. Iar astea sunt numai veştile bune, pentru că alţii stau de ani de zile în gări obscure, aşteptând trenuri care nu mai vin. Problema cea mai mare e că, nici după atâta privit în gol, oamenii nu ştiu cum să iasă de sub mormanele de nea murdară.
Nici cu starea drumurilor nu e de glumit – obstacolele sunt din ce în ce mai dese şi mai greu de trecut. În urma căderilor abundente de zăpadă şi a vântului puternic, au fost închise autostrăzile principale, precum şi numeroase drumuri naţionale, motiv pentru care cei plecaţi la drum lung fie s-au rătăcit, fie au ales traseul mai vechi, cu orizonturi îndepărtate cât o întindere de mână şi păduri dese de ambele părţi ale şoselei. Însă majoritatea artiştilor nu pot ieşi nici din parcare. Şi, chiar când reuşesc această performanţă (avantajaţi sau nu de tracţiune mai bună), aproape toţi împart soarta celor chitiţi pe distanţe mari.
Deşi nu este o noutate, numeroase localităţi cerebrale au rămas fără curent electric între neuroni, ceea ce n-ar fi grav dacă numărul domnişoarelor care protestează şi iarna dezbrăcate pe scenă ar fi un pic mai mic. Puţinii fani îşi cer revoltaţi artiştii preferaţi sau banii înapoi, iar managerii se pare că nu ştiu mai multe decât aceşti oameni. Toată lumea vorbeşte despre ceea ce e vizibil cu ochiul liber.
Generoasa piaţă românească le-a pus la dispoziţie celor aflaţi în dificultate mâncare şi ceaiuri fierbinţi. Lângă ceaiuri fierbinţi şi provizii aşteaptă în case şi cei cu gusturi muzicale alese şi speranţa că o da soarele la un moment dat.
Situaţia se agravează însă şi în capitalele şi capitalurile de imagine, unde nici o campanie, oricât de închegată şi inteligentă, nu reuşeşte să umple scaunele într-o sală inundată de Muzică. Oameni buni, inundaţiile nu vin numai când se topeşte gheaţa de afară, ci şi când avem de-a face cu artişti dezgheţaţi la minte. Iar din asta nu se moare decât de plăcere, vă asigur.
Accidente cu şi fără răniţi pe drumurile încă practicabile, pe care se înghesuie toată lumea, cetăţeni care, potrivit autorităţilor, se expun la riscuri enorme pentru că ies din casă pe aşa o vreme, CD-uri degerate care zgârâie miorlăind la uşi, poate-poate s-o ascunde vreun suflet singur în spatele lor – cam aşa arată ceea ce s-ar numi industria muzicală românească.
Sigur, faptul că uşor-uşor rămânem fără anotimpuri nu e o noutate. Vroiam doar să vă aduc aminte de Byron, Urma, Alexandrina Hristov, Alina Manole, Mishu Călian, Emeric Set, Ză’Duff, The Others, Alternosfera, Luna Amară, Rava, Discoballs, The Amsterdams, Silent Strike, Aievea, Kumm, Butterflies in My Stomach, Blănoz, The Mushroom Story, L’orchestre du roche, Evo şi mulţi, mulţi alţii.
Mai ştiţi şi voi? Lăsaţi un comentariu şi ajutaţi-ne să mai topim din zăpadă.
Cristina Andries
mixuldecultura.ro
Concertul Chris Rea la Bucuresti
Posted by admin | Filed under Uncategorized
Pe la 8 si ceva a inceput cu un scurt recital Paul Casey, cantautor irlandez, care il insoteste pe Chris Rea in tot turneul Still so far to go.
In jurul orei 9, Chris Rea a intrat pe scena si a inceput spectacolul care timp de aproape 2 ore a electrizat publicul. Sala Palatului a fost plina pana la refuz de oameni vechi si noi, curiosi sa vada ce are Chris Rea de oferit dupa mai bine de 30 de ani de cariera.
Nu as putea putea vorbi in numele tuturor, insa dupa expresiile pe care le-am vazut odata terminat spectacolul, aproape c-as putea baga mana in foc ca nimeni n-a plecat dezamagit.
Chris Rea s-a asezat in mijlocul scenei, relaxat, cu o suita de 5 instrumentisti in spate (inca trei chitare, baterie si clape).
Un ropot de aplauze si au inceput primele acorduri pentru I can’t wait for love… Mi s-a facut pielea de gaina, simteam ca sunt zburlita din talpi si pana in crestet si nu imi puteam controla zambetul…
Vocea acestui mare om care parea doar de cativa centimetri de pe treapta de unde il priveam umplea fiecare secunda cu electricitate si energie. La un moment dat, pe la Josephine, pentru mine, instrumentistii s-au disipat undeva in fundal… a ramas doar Chris Rea, in blugi si tricou, o voce si-o chitara care ne-au hipnotizat…
A cantat piese care se regasesc si pe ultimul sau album, Still So far To Go – The Best Of, un material lansat in 2009, dintre care amintesc : Where the blues come from, de pe Blue Guitars / Beginnings, o piesa cu urme adanci din bluesul negru african (When a griot sings his perfect song, I found the place where I belong), Stony Road cu un solo la chitara inconfundabil; Still so far to go, piesa care a dat si titlul turneului.
Aproape de final, scena s-a scufundat in intuneric, apoi s-au aprins doar reflectoarele rosii si s-au auzit primele acorduri familiare: Road to hell sala a explodat. Toata lumea s-a ridicat in picioare aplaudand si dansand pe ritmul diavolesc al piesei…
Publicul a fost grozav… a aplaudat, a dansat, a urat, l-a mai cerut inca odata pe Chris Rea pe scena… s-a intors ne-a mai cantat trei piese si lumina s-a stins pe scena…
Dupa peste 20 de albume si o activitate mai bine de 30 de ani, Chris Rea inca mai are mult de mers.
Setlist
1. I can’t wait for love
2. Work gang
3. Where the blues come from
4. Josephine
5. Easy rider
6. Til the morning sun shines on my love and me
7. Looking for the summer
8. Julia
9. Stony road
10. Electric guitar
11. Come so far, but I still got so far to go
12. Somewhere between Highway 61 and 49
13. Stainsby girls
Bis
14. The road to hell
15. On the beach
16. Let’s dance
Periplu prin Cannes…
Posted by admin | Filed under Uncategorized
Sfarsitul lui Ianuarie inseamna, pentru multa lume din industria muzicala, MIDEM. Conventie a label-urilor independente de muzica din lumea intreaga, MIDEM-ul este locul unde poti sa-i intalnesti pe cei care produc muzica, pe cei care o vand si pe cei care-o canta.
Coasta de Azur, sud-est-ul Frantei, la malul Mediteranei si la poalele Alpilor Pirinei, este in sine un loc aparte, mai cunoscut pentru premiile de film, pentru cursele auto sau pentru cazinourile de la Monaco.
In Ianuarie e inca frig, se pregtesc sa infloreasca mimozele, se pregatesc noile lansari de nume care vor face valva, mai mult sau mai putin, de-a lungul anului. Ziua sunt multe intalniri de afaceri, conferinte si seminarii in care poti afla ce se intampla nou in lume, seara si noaptea muzica la alegere.
Alerg de la un loc la altul, de la o intalnire la o conferinta pe tema protectiei audio, pe drum incercand sa agat o cafea cu lapte si un catalog necunoscut pe care sa-l rasfoiesc, sa-l descopar, apoi trec repede in revista oferta de concerte a serii, incercand sa aleg ce-as putea trece cu vederea ca sa pot savura unul din meniurile de la bistrourile frantuzesti presarate la tot pasul. Flori de dovleac prajite, cu branza de capra, sau piept de rata cu sos de vin, scoici de atat de multe feluri incat nu le stiu numele in limba mea… Pe terasa bistroului privesc trecatorii. Vorbind engleza, germana, olandeza, italiana, spaniola, portugheza, rusa, chiar si romana… unii, eleganti, se indreapta spre salile de concerte simfonice unde se decerneaza premii, anul asta e sarbatorit Chopin, altii sunt inca la costum, nu si-au incheiat ziua de business, si majoritatea, ca si mine, in tinuta obisnuita, trec inainte si inapoi intre salile de la Carlton si Martinez, unde se canta jazz, electro, acustic, rock, africana, fado, tango… cum sa alegi? Ma duc la intamplare, uneori la nume cunoscute, alteori la recomandarea unor prieteni. Passport, reuniti in formula aproape de la inceput, de acum 50 de ani… cand si unde sa-i mai vad vreodata? O alegere buna. O sala de la Carlton, hotelul marilor vedete si bogati ai lumii care in serile de Midem este al nostru. O sala arhiplina, cu oameni frematand, cu oameni care se bucura de muzica. Iti place sau nu… si nu esti obligat sa ramai si nu trebuie sa vii de la inceput nici sa stai pana la sfarsit. In spate si pe margini oameni care discuta, pahare de vin sau sampanie, cocktail-uri si chiar bere, fiecare dupa gust. Alt hotel, in portul vechi, Le Souquet, mai departe cumva de miezul lucrurilor. prezentarea noului album Gotan si o doamna din Brazilia care are acasa plantatie de cafea. Un nume nou, un francez care canta un fel de country… Feloche… simpatic, cu siguranta deosebit. In centru premiile NRJ, un fel de Grammy francez, il au invitat pe Michael Buble. Printre multi altii… si ziua, in baruletele unde poti sa iesi la o cafea si un pahar de vin, Haven’t Met You Yet e nelipsita.
Alta seara, la Martinez, hotel de lux in centrul promenadei de la malul marii, seara de deschidere este anul asta oferita de Africa de Sud. Intalniri cu prieteni, cunostiinte de ani de zile sau oameni pe care tocmai i-ai intalnit in dimineata asta. Schimb de impresii, iti amintesti de deschiderea de anul trecut, de acum x ani, a Rusiei, a Chinei… ce se intampla? Toate saloanele hotelului forfotesc de o lume pestrita, frantuzoaice tinere cu tocuri cui si maieuri cu paiete si rusoaice cu haine de blana, fiecare bar cu oferta lui, consumatie gratuita, terase cu lampi de incalzire si multe plante, si-n marile sali muzica. Traditionala, jazz, blues, folk, pop, electro… se perinda artisti pe scena, se aplauda, se danseaza, pe margini tratatie cu mancaruri traditionale din tara care organizeaza, nu stii ce mananci, e destul de intuneric, totul e bun, frumos, se mai varsa un pahar, ghinion dar nu e o problema, apare cineva care curata, imediat, nu-ti place aici si te muti alaturi, in sala cealalta, sa vezi ce se intampla, si te intrebi oare cat e ceasul, ai vrea sa nu pierzi concertul canadienilor, de la Morrison, faci 3 minute pana la pub-ul unde se canta cu totul altceva, si parca nu te induri sa pleci de aici, tocmai au inceput sa cante o trupa pestrita, imbracati in costume foarte colorate, un tip la flaut, o imitatie de Jethro Tull dar nu chiar imitatie.
In seara urmatoare e cocktail la niste prieteni, o firma cu care lucram de mult, cei care au tot repertoriul Zappa. Au un apartament chiar vis-a-vis de Palais, la etajul 4 al unui fel de bloc, vechi dar reamenajat, evident cu terasa, nu cred sa existe vreun apartament fara, terase care dau spre mare. In zare Ille des Lerins, o insulita la 20 de minute cu vaporasul, pe care e o manastire de calugari, si plantatiile lor de vie si de pomi. Am fost anul trecut, invitati de cineva. Anul asta e criza, asa ca bistroul de pe insula s-a inchis. Si calugarii au ramas in linistea lumii lor, fara intrusi pana la vara.
E liniste pe stradutele Cannes-ului, presarata din cand in cand cu pasi de oameni, cu vorbe si rasete. E 3 noaptea si concertele s-au terminat. Traditionala seara “British At Midem” s-a incheiat cu Newton Faulkner cantand o prelucrare a Bohemian Rapsody. Nils Landgren a cantat la Carlton “Fragile”. Evident, in varianta jazz. La Martinez petrecerea Pschent incepuse cu DJ Hero, pentru impatimitii de jocuri pe consola, dar Charles Schilling si Kevin Saunderson au reusit sa atraga lumea la dans.
S-a mai incheiat un Midem, revin in Bucuresti-ul care incearca sa mascheze cenusiul sub straturi de zapada proaspata, maine devenita si ea cenusie. Revin, iarasi cu inima plina de prea multe senzatii, de prea multa muzica pe care as vrea s-o pot impartasi cu cat mai multi.
Soleanu, Romanescu, Golcea si Popescu– Live in Bucharest
Posted by admin | Filed under Uncategorized
“Interzis contaminatilor cu virusul prostului gust! Recomandat ca…letal “concurentei”! Obligatoriu pentru cunoscatorii colectionari ahtiati dupa noi bijuterii discografice cat si pentru simplii melomani care chiar nu ezita sa isi procure o mica bucurie! Mai presus de snobism, un album fericit! LIVE IN BUCHAREST cu Cristian Soleanu, Sorin Romanescu, Vlaicu Golcea, Vlad Popescu sau Anatomia unei aventuri sonore de 69 de minute si 17 secunde in nocturna spatiilor de jazz si de lux intelectual ale metropolei.
Mileniul este III, anul exact: 2009,gratie celor de la A&A Records cu complicitatea carora s-a implinit acest vis. Cat despre CD-ul abia aparut pe piata, paradoxal sau nu, pare-se ca el sa fi fost un album virtual existent dinainte ca protagonistii, furati de goana in cotidian, sa-i observe prezenta. Asa ca, nota bene, inregistrarile facute cu un minidisc de uz personal la un concert de club in 2004 a cvartetului Cristi Soleanu Vlad Popescu asteptasera ele cuminti intr-un sertar clipa cand…cineva, intamplator regasindu-le sa le reconsidere, desprafuiasca, cosmetizeze prin editare si sa le ofere mai departe devoratorilor de jazz modern.
Acum…cat de multi se mai numara in aceasta increngatura …ciudata pe la noi habar n-am dar sunt sigura ca merita pana la unul sa experimenteze hipnoza acestui LIVE IN BUCHAREST S.R.G.P. a carui unica de fapt diferenta fata de oricare alt live, inclusiv de pe cealalta planeta cum se recomanda America – Mama Jazz-ului nu sunt interpretii ci…reactiile unui public educat sa mai si auda ce asculta (ah, si cite clipe in care ar fi trebuit sa-si tina cu religiozitate respiratia nu erau aici, si cite solo-uri la care ar fi trebuit sa incendieze clubul in aplauze!) Ma rog, chestie de genetica si spatiu geografic in care, cinstit vorbind, Cristi, Vlad, Sorin si Vlaicu sunt intr-un fel la randul lor niste dizidenti. Patru perfectionisti “insuportabili”, vechi camarazi care indraznesc sa nu depuna armele si sa se simta bine cantand impreuna! Nici un impuls egoistic, nici urma de etalare si butaforii, ci doar feeling, seductie, profesionism pur-sange, virtuozitate cu eleganta neostentativa plus exemplar interplay ridicat la rangul de arta a conversatiei.
De unde, nerapindu-va timpul nici cu biografiile celor 4 privilegiati parteneri de dialog legati prin subtile afinitati elective, nici cu amanuntele “anatomice” ale produsului discografic finit, vizitand 3 compozitii originale si 4 standarde in viziunea de exceptionala modernitate marca S.R.G.P. alias campionii la categoria grea a jazz-ului contemporan autohton: CRISTI SOLEANU (sax tenor), SORIN ROMANESCU (guitar), VLAICU GOLCEA (a. bass), VLAD POPESCU (drms) nu va mai dezvalui decat atat: LIVE IN BUCHAREST mai are un secret al lui; sfideaza gravitatia si da dependenta! Dupa ce l-ai ascultat odata te pomenesti ca…vrei sa il tot reasculti!”
Anca Romeci
Realizator-coordonator Radio Romania Muzical.
Producator emisiune Profesiunea jazzman.
the pinkest martini I’ve ever gotten drunk with
Posted by admin | Filed under Uncategorized
Aseara am fost la concertul Pink Martini . Mi-ar placea tare mult sa pot gasi o fraza care sa defineasca ce am auzit acolo. Insa imi e tare greu sa il povestesc intreg intre cateva cuvinte.
Spectacolul deja incepuse cand am ajuns. Am urcat pe scarile teatrului national treapta cu treapta. Usa era usor crapata si din sala se auzea vag o armonie calda. Am deschis usa si, pe varfuri, am intat in sala… 12 instrumentisti ocupau o scena mica din lemn care vibra sub acorduri.
Pise din cele mai cunoscute ale lor au umplut sala de caldura: Hey Eugene; Hang On Little Tomato; Sympathique. S-au stracurat si cateva cuvinte in romana, rostite intre piese, citite cu umor de pe o foaie alba de hartie…
Ce m-a impresionat pe mine cel mai mult, insa, a fost cel mai nou album, Splendor In The Grass. Cu toata sinceritatea va spun ca mi se pare cel mai bun album al trupei pana in momentul de fata. Are o coloana vertebrala proprie… curge fluent de la un capat la altul in ciuda diversitatii lingvistice 
. Discul are 9 piese originale si 4 cover-uri, cu piese interpretate in engleza, napoletana, italiana, franceza si spaniola…
Soundul aduce un mix intre cocktail jazz american, serenade de cafenea si ritmuri latine… o trecere rotunda de la pian la trompeta, percutie, vioara si o voce extraordinara…
E genul de album pe care il poti asculta in orice clipa… cand vrei sa razi, cand vrei sa plangi, cand vrei sa fii nostalgic… cand vrei sa uiti sau sa iti amintesi…
E un album personal si familiar pe care vi-l recomand macar ca sa va amintiti de voi…
Tags: concert, pink martini, splendor in the grass
despre muzica asa cum ne place
Posted by admin | Filed under Uncategorized
de multa vreme asteptam sa apara si blogul A&A… sa ne cunoasteti asa: mai spontani si mai prietenosi…
sa va scriem si altfel decat ne cititi prin ziare… sa va spunem ce apare atunci cand apare… sa va aratam ce facem, pe unde mergem si ce va aducem…
sa ne spuneti ce va place si ce nu va place… sa ne intrebati ce vreti sa stiti despre artistii vostrii de suflet
ce mai… sa povestim muzica
pe curand
Tags: muzica; A&A Records